RO / EN

De 25 de ani, dăm valoare încrederii.

Analiza fundamentală în trading

Mai greu de înțeles și asimilat dar mai obiectivă (ferită de fluctuațiile aleatoare ale pieței datorate în special diversității participanților la piață), analiza fundamentală privește spre firmă, spre emitent, și exprimă o opinie dacă cotația este sub-, echi- sau supra- cotată. Nu avem nicio garanție că, dacă depistăm o divergență între cotație și valoarea firmei, piața va acționa pentru a o acoperi. Dar este singura metodă prin care putem opina dacă piața e cât de cât rațională sau a luat-o razna. Pentru că se întâmplă – nu e nicio lege care să ferească piața de a evolua irațional. Datele financiare sunt disponibile din raportările emitenților; noi, la IFB Finwest, vă putem ajuta și cu compilațiile generate de Bloomberg.

La ce este utilă analiza financiară? Ca orice activitate umană, bursa este afectată de sentimentele participanților, mai ales atunci când acestea sunt puternice. În perioada dinainte de criza subprime, piața românească de capital a înregistrat progrese substanțiale, randamente anuale de trei cifre fiind la ordinea zilei. Cursul bursier (notat Price în figură) are o evoluție fulminantă până în 2007, depășind cu mult valoarea profitului net unitar (notat Profit) și activul net contabil unitar (BV = Book Value). Urmează panica declanșată de criza și «aterizarea dură», în care cotația scade chiar sub valoarea contabilă – aberant pentru o bancă. Ulterior, după încă câteva salturi nejustificate de activitate a emitentului, cursul revine la un nivel firesc, cu indicatorii PER și P/BV normali pentru băncile din România.

graf_obligatiuni

Investitorii clienți ai IFB Finwest primesc regulat analize tehnice și fundamentale pentru principalii emitenți listați la BVB, precum și analize și considerații privind principalele piețe bursiere din lume.

 

Înscrie-te la Newsletter.

Adaugă adresa ta de e-mail

CONTACTEAZĂ UN BROKER

CONTACTEAZĂ O SUCURSALĂ IFB

PETIȚII


Descarcă aplicația IFB Finwest ® aici

App store App store

Social Media

youtube